Despre noi

A trecut o perioada in care gândurile mele se fugăreau unul pe altul încercau sa ajungă la o înțelegere, sentimentele mele erau ascunse într-o cămăruța si au promis ca nu mai iasa de acolo, toată viața mea a fost un haos dar in fiecare zi mai exista speranța aia ca lucrurile se vor îndrepta la un moment dat si norocul va naposti asupra mea. Fiecăruia dintre noi ni s-a întâmplat măcar o data lucrul asta, sa incerci sa te regăsești dar sa eșuezi la fiecare pas. Viața e o lupta iar daca alegi sa renunți ai pierdut deja.

M-am gândit sa vorbesc despre fericire, despre lucrurile, persoanele care ma fac pe mine fericit, asa ca am sa va vorbesc despre ea, despre persoana care mi-a schimbat viața radical, fiecare intenție, fiecare gând, fiecare emoție se leagă de ea, e putin ciudat cum o persoana poate avea atâta influența asupra ta dar in același timp e cel mai frumos sentiment pe care il poți simti in viața asta, sa iubești si sa fi iubit. Când vei întâlni persoana care cu un simplu zâmbet te face sa te pierzi radical, persoana lângă care te simti cel mai împlinit si viața ta prinde culoare, persoana care te pune pe tine pe primul loc inaintea ei, ei bine, de abia atunci te poti așeza frumos in fotoliul tău din colțul camerei iar in poala ta sa se așeze femeia pe care o vei iubi fără nici o teama, fără nici o teama ca azi este si maine se poate duce pe drumul de unde nu mai exista cale de întoarcere, daca ea te vrea pe tine nu iti fa griji pentru cine o vrea pe ea pentru ca a fost suficient de matura si cu capul pe umeri când te-a ales, acum e rândul tău sa ii demonstrezi ca nu esti același tip din mulțime fără nici o valoare, nu o dezamagi, o femeie iubita e o femeie fericita e alegerea ta daca femeia ta vrei sa fie fericita lângă tine sau…sa lângă altul.

Eu am găsit-o, va doresc si vouă același lucru.

IMG_7281

Advertisements

Totul e preventiv

Mereu m-am intrebat ce rol au oamenii in viața noastră, pentru ca fiecare avem cate un rol pe acest pământ,corect?
Ei bine am observat de-a lungul timpului ca oamenii sunt trecători,la fel ca fiecare anotimp cand totul e mai frumos dintr-o data dispare si trebuie sa te acomodezi cu celalalt anotimp, la fel si cu oamenii, ajungeți sa împărtășiți sentimente, griji, emoții pana si aceeași perna si dintr-o data unul alege sa o ia pe alt drum,pe alt drum decât cel pe care v-ați propus sa mergeți împreuna la bine si la greu. Apoi esti nevoit sa te aduni si sa mergi mai departe pentru ca viața nu sta in loc, ori ti pasul ori pierzi, după zilele furtunoase ce i-au adus sufletului tău doar senzații de singurătate răsare si soarele, esti alt om incerci sa lași trecutul in spate si sa iti continui viața , sa te trezesti in fiecare dimineața cu zâmbetul pe buze si nu in ultimul rând sa pășești ușor spre fericire. Când totul începe sa meargă precum iti propui apare din nou aceea persoana care o data era totul, care jura sa treacă prin fiecare furtuna cu tine de mâna dar totuși te-a lăsat sa mergi singur, cu ochii plini de tristete si părere de rău iti spune ca s-a pierdut pe drum si ca locul ei e lângă tine, mereu se întorc când deja i-ai uitat si in viața ta a început un nou capitol. O persoana care te-a dezamăgit o data o va face si a doua oară, o noua șansa nu are niciun rost, nu  aduce decât o noua dezamagire.IMG_6015

Femeia din mulțime

Nu te lăsa călcată in picioare niciodată, nimeni si nimic nu iti poate lua ceea ce ai, frumusetea e trecătoare dar ceea ce ai in suflet si in cap te definește ca om, nu lăsa gura lumi sa se apropie de tine si nu apleca urechea la vorba lor,tu esti o femeie independenta nu ai nevoie de ajutorul lor pentru a demonstra de ce esti in stare, fa exact ce vrei sa faci cu cine vrei sa faci si unde vrei sa faci pentru ca judecată mereu va exista indiferent de cauza. Nu ai nevoie de un bărbat laș la brațul tău, de un bărbat care vorbele își spun cuvântul mai mult decât faptele, nu ai nevoie de promisiuni si de dezamăgiri in viața ta, ai fost suficient dezamagita de oameni falși care au intrat si au plecat fără vreun regret din ea, si nu te gandi ca vei fi judecată si catalogata de barbati, un bărbat niciodată nu te va judeca, va sta frumos in banca lui si va încerca sa te descopere picătura cu picătura, nu te va critica la alegerile făcute din contra te va susține in tot ce vrei sa faci si va fi mereu acolo sa te ridice când vei fi pe punctul de a pica. Niciodată sa nu depinzi de nimeni, sa nu ai așteptări de la nimeni, doar de la tine. De cele mai multe ori avem așteptări de la persoanele din jurul nostru si de cele mai multe ori suntem dezamăgiți, când așteptarea vine de la tine însuți nu e o problema pentru ca daca vei pica te vei putea ridica si reglementa lucrurile, dar când așteptarea vine din partea altcuiva aici nu mai depinde de tine si risti sa rămâi dezamagita si cu un gust amar, si nu ai nevoie de asta. Ai nevoie de un bărbat care sa iti cunoasca fiecare punct, sa fie slăbiciunea ta, sa te dezbrace de fiecare grija ce zace pe fruntea ta nu doar de haine, sa iti fie alături la fiecare lacrima fie ea de bucurie sau de tristete, sa fie persoana care se trezește cu 10 minute înaintea ta doar pentru a pregăti cafeau dulce amăruie pe care sa o savurati împreuna la răsăritul soarelui. Sa fie bărbatul lângă care te lași purtată de val si iti lași sufletul in mâinile lui fără vreo remuscare ca s-ar putea întâmpla ceva, bărbatul care iti oferă siguranța iti oferă si iubire. Si nu vei fi nevoită sa ii ceri toate astea, le va face din proprie inițiativa, el va fi conștient ca nu ai nevoie de 100 complimente pe zi, 1 la timpul lui dar venit din suflet. Va știi ca viața ta nu sta in mâinile lui, ca esti o femeie puternica care s-ar descurca la orice ora singura, si nu depinzi de un bărbat cum o fac multe altele. Acest bărbat va aprecia la tine nu doar devotamentul de care dai dovada dar si simplitatea care te cuprinde, lucrurile simple sunt frumoase, dar de cele mai multe ori complicate. Nu esti genul de femeie care sa își deschidă picioarele încă de la prima conversatie, respectul de sine te definește, te face diferita iar unui bărbat mereu ii va plăcea asta, un laș niciodată nu se va descurca in situații de genul, va începe sa te judece si va pleca, oameni judeca pentru ca singurul lucru pe care il pot face este sa vorbească, faptele nu își au locul in discuțiile lor. Bărbatul de lângă tine va fi propria ta imagine, oglinda in care te vei uita in fiecare dimineața si vei zâmbi larg si îndesat. Pana atunci, nu lasă orice prost sa iti calce pragul.img_4960

Atrage-l prin simplitatea ta

Nu e nevoie sa te dezbraci pentru a atrage atenția unui bărbat, nu de cele mai multe ori corpul rezolva problema, degeaba iti pui fundul la bătaie daca atunci când începi sa porți o conversatie te depășește situația. Atrage-l prin simplitatea ta, prin vorbele calde si inteligenta dobândită in tot acest timp, nu fi o femeie ușoară care își oferă trupul încă de la prima conversatie. Noua bărbaților ne place sa luptam pentru ce ne dorim, o victorie e mai gustoasa atunci când lupți pentru ea decât atunci când ai câștigat la masa verde. Vei observa inca de la prima conversatie care e bărbat si care nu, cel care va aprecia modul tău de gândire si felul in care te exprimi, simplitatea si modestia de care dai dovada vor ieși la suprafața si nu va fi nevoie sa iti arați trupul voluminos. Iar cel laș care te va considera in ochii lui o aroganta intixita se va retrage ușor pentru ca nu e obișnuit sa lupte pentru plăcerile lui. Nu tot timpul totul se rezuma la o partida de sex, uneori avem nevoie doar de o persoana care sa ne înțeleagă si sa fie acolo când avem nevoie de o vorba calda. Un bărbat are nevoie de o femeie care ii poate ridica atât moralul cat si starea financiară, da, o femeie poate face asta, de ce? Prin simplu fapt ca ii esti alături bărbatului de lângă tine si il sustii in tot ce face, ii dai încrederea de care are nevoie pentru a lupta sa nu te dezamăgească, cafeau de dimineața băută la marginea patului după o noapte fierbinte alături de femeia pe care o iubești nu se va compara niciodată cu nopțile pierdute in bratele altora cu gândul la ceea ce iubești. Nu fa greșeala sa pierzi o viața întreaga lângă un suflet blând si cald care bate numai pentru tine pentru o bucata de “carne” atinsa de toți la rândul lor. img_4948

Lupta pentru ce iti dorești

Daca ai luat-o pe un drum nu te opri pana nu ajungi la final, nu iti irosii puterile sa înțelegi ce se întâmpla in jurul tău, tot ce se întâmpla in jurul tău e împotriva ta, împotriva visului tău, dorințelor tale, de fiecare data când cineva iti va știi visul își va baga coada atat de adânc încât vei ajunge sa ai dubii atât in privința ta cat si al visului tău, lupta pentru ce iti dorești chiar daca asta înseamnă sa renunți la tot, cine te va urma si te va susține merita sa fie in spatele tău pentru cine nu o face nu iti bate capul, nu ai nevoie de oameni de genul in viața ta. Vei da de foarte multe obstacole in drumul tău, vei primi lovituri foarte puternice important este sa știi sa încasezi fiecare lovitura,sa te ridici si sa iti continui drumul. Oamenii te vor judeca indiferent de ce faci, mereu vei fi arătat de unul din mulțime cu degetul indiferent ca e bine sau nu ceea ce faci tu zâmbește si mergi mai departe, razbunarea e arma prostului. Când simti ca nu mai poți si vrei sa renunți gândește-te de ce ai început, care ti-a fost obiectivul si ca mai ai atât de putin ca sa-l obții si nu se merita sa renunți acum, nu-ti bate joc de tine si de visul tău, fi un exemplu pentru toți cei din jur si demonstrează tuturor ca tu poți, tu esti diferit! Fiecare palma de la viața e o lecție, uneori aceea palma poate fi chiar o persoana, o persoana care iti cunoaște fiecare slăbiciune, fiecare defect si fiecare calitate si nu in ultimul rând știe ca ea e slăbiciunea ta, e doar un actor grăbit care își joaca rolul după care fuge fără vreo resemnare, lucrurile astea te vor întări pe viitor si te vor face omul care vei fi la sfârșitul drumului, un om puternic si un exemplu pentru tuturor. Trebuie sa știi ca la fel ca toate celelalte încrederea se câștiga nu se cumpara, chiar daca trăim intr-o lume materialista, tu fi diferit. Si într-un final când vei ajunge in punctul mult așteptat judeca-ti succesul după lucrurile la care ai renunțat ca sa-l obții. img_4835

Ar trebui sa i-o pui…

Daca nu i-o pui acum nu stiu când vei mai avea ocazia sau cu siguranța va veni altul in urma ta care o va face, ar trebui sa i-o pui…mâna pe suflet sa o scapi de orice grija si orice durere, fi bărbat in adevăratul sens al cuvântului, fi acolo când are nevoie de tine si pentru o ceașca de ceai si o vorba calda, nu e suficient sa o faci sa se urce pe pereți cu ochii da-ti peste cap, fi diferit, excit-o la nivel cerebral,asta e treaba de bărbat, poate ca uneori e atât de complicata încât iti vine sa te duci unde vezi cu ochii, își schimba starea de la un minut la altul, e pofticioasa, e copilăroasă, dar te iubește într-un fel in care nu o face nimeni, te iubește cu inima ei mare ce se ascunde într-un corp asa mic si firav, te alintă si te face sa călătorești cu ea in timp la copilărie sa va prostiti si sa va iubiți într-un fel neobisnuit, poate ca nu e o adevarata doamna ce se îmbracă mai mereu elegant si are politetea mereu in buzunar, e genul de femeie care prefera sa iti poarte tricoul lung ce ii ajunge pana la genunchi sa stați pe canapea savurând o bere rece, la fel de rece precum vremea de afara, dar când mâinile ei te vor cuprinde la piept iar buzele ei iti vor săruta fruntea te vei topi ca un cub de gheata si te vei simti cel mai iubit, te va respecta si iti va oferi mereu încredere in tot ce faci, nu te va judeca ca restul, va fi acolo când nimeni nu va mai fi, de aceea nu ezita sa faci la timp ce trebuie facut, apuc-o de mâna si spune-i cat de mult o iubești.

Timpul

Deseori spunem ca timpul le rezolva pe toate,trebuie doar lăsat sa își facă apariția in viața noastră si sa facă ordine, o data cu el vor apărea multe, mult așteptate. Doar el poate astupa rănile ce ne frământa, dorul de cineva drag si nu in ultimul rând doar el poate aduce liniște si pace in sufletele noastre. De multe ori ne dorim sa facem atâtea lucruri într-un timp atât de scurt, vrem multe dar oferim putin, vrem dragoste dar nu știm sa o dăruim, de cele mai multe ori orgoliul își face si el apariția in fiecare poveste, ne face sa ne închidem in noi pentru a nu pierde respectul de sine, îndepărtează persoanele pe care le iubim si le distruge in ochii noștri, orgoliul e doar o arma provizorie care o data cu timpul se va duce si el când vom deschide larg ochii si vom privi cate daune a provocat, cum am îndepărtat tot ce iubim si tot ce ne-am dorit intr-o clipa de egoism. Pe urma incerci din răsputeri sa te ridici de unde esti si cu disperare cauți soluții sa indrepti totul dar realizezi ca totul e in zadar, timpul nu il mai poți da înapoi. Totodata sunt momente când tot ce iti dorești este sa mai ai parte de încă o îmbrățișare sau de încă o conversatie cu o persoana sau cu anumite persoane dragi ție, dar timpul ti le-a luat, fiecare avem timpul nostru si trebuie sa profitam de el cat avem ocazia, e foarte bun si darnic cu toată lumea dar niciodată nu știi când se poate suci la 90 grade si iti poate lua totul intr-o clipa, niciodată nu lasă pe maine ce poți face astăzi, si nu te chinui sa il înțelegi, e ca o întrebare fără răspuns care iti lasă un gust dulce amărui in urma. Viața noastră se leagă in totalitate de timp, oferai timp copilului pentru a creste si a invata sa fie om, oferai timpul tău persoanei pe care o iubești, si când simti ca timpul nu mai face nimic , oferai timpului timp.img_4614